In acest loc foarte departe de tara slujeste preotul Adrian Balescu, originar din Zarnestii Brasovului, pentru ca lumina credintei ortodoxe sa ajunga si la cei 400 de romanii calatori prin tinuturile Floridei de Sud.
Lacasul Domnului a fost ridicat in 1956 prin grija Patriarhiei Romane si, desigur, a Episcopiei Ortodoxe Romane din America, ca loc de veghe si rugaciune zilnica, ca loc de petrecere a sarbatorilor religioase sau a evenimentelor importante din viata, dar si ca loc de pomenire a celor care nu mai sunt si ca mostenire generatiilor, care vor veni. In acest lacas, liturghia zilnica se desfasoara, deopotriva, in limba romana si limba engleza.
In curtea, de altfel, destul de larga a bisericii, in noaptea Invierii abia au incaput familiile romanilor adunati pentru a lua Lumina si a petrece cea mai mare sarbatoare a anului. Portile bisericii sunt larg deschise in fiecare zi din an, insa la Inviere, parca nici nu mai existau. Deoarece, toata lumea sosea cu masina, iar locurile de parcare erau toate pline, dupa cateva incercari nereusite, un suflet de roman necunoscut mi-a facut semn si m-a orientat exact in curtea casei parohiale, unde alaturi de alte doua masini, am putut s-o las si eu pe a mea. Nu s-a pus problema ca nu ne cunoastem, era clar ca eram toti romani veniti din toate colturile districtului pentru slujba Invierii. La umbra brazilor din curtea parohiala, dar in lumina credintei, am lasat masina si am intrat in multimea din curtea bisericii.
Desi, in casa vorbim romaneste, dupa un an si jumatate in care am auzit in jurul nostru numai limba engleza, auzul s-a obisnuit cu intonatia limbii gazda, iar limba romana vorbita unanim de cei prezenti m-a izbit prin familiaritate. Parca m-as fi intors acasa printre ai mei. Doar instalatia de amplificare de ultima ora, mirosul lumanarilor cu aroma de miere si faptul ca plateam cu bancnote de un dolar, ma facea sa ma simt in strainatate. In rest, totul era ca acasa. Slujba binecunoscuta, icoanele din biserica, corul si cantecele, inconjurul bisericii sau salutul specific cand am luat Lumina, totul m-a reintors in timp, exact la varsta de acum a copilului meu, cand in mica biserica din Doboli de Jos am fost la prima slujba de Inviere din viata mea. Incredibil, cum lucruri crezute uitate, renasc dupa in mic impuls si iti reamintesc detalii ale aceleasi vieti, dar traite in contexte diferite. Si nu in ultimul rand, mi-am amintit de parintele, care m-a crescut, singura persoana, care mi-a adus vreodata pasti, caruia ii placea sa cante in biserica si care m-a invatat ca rabdarea nu e numai virtute, cat mai ales un dar al zeilor. Foarte departe de tara, lumanarea aprinsa in memoria parintilor, care m-au crescut, nu se va stinge niciodata.
Si uite asa, pe o strada cu case si familii americane de credinte diferite strajuieste o biserica romaneasca, al carei altar este pazit in dreapta de drapelul romanesc, iar in stanga de drapelul american al tarii gazda. Singura specie de brad, care poate supravietui caldurii din Florida, umbreste curtea si cladirea bisericii, iar icoanele din interior, dar mai ales icoanele de pe fatada amintesc de albastrul bisericilor moldovenesti, semn al unei traditii si credinte stravechi.
N-am fost niciodata un suflet foarte credincios. Am spus cate o rugaciune in momente dificile si m-am dus la biserica doar in momente importante din viata. Acum, cu trecerea anilor, trecuta fiind de jumatatea vietii si ajunsa in locuri indepartate, m-am bucurat ca am gasit aceasta biserica romaneasca intr-un moment, in care aveam nevoie de un punct de siguranta. Cu trecerea timpului, am realizat si am simtit ca acest semn mi-a fost trimis de dincolo de dimensiunea noastra, de cei care m-au cunoscut cel mai bine si care m-au invatat sa am intotdeauna rabdare. Pana la urma, siguranta vine din cunoasterea lucrurilor si izvoraste din locul originilor noastre.
In afara de cladirea bisericii, in curte se mai afla o constructie, care gazduieste o sala de mese, care este folosita in ocazii de sarbatoare, precum Pastele, Craciunul sau alte evenimente deosebite sau de amploare.
Cu ocazia Craciunului, aici a avut loc serbarea copiilor, unde Mos Craciun a impartit daruri, dupa care familiile au petrecut impreuna. Tot aici, se petrece noaptea Anului Nou cu muzica, dans si desigur mancare romaneasca. Dupa slujba Pastelui, aici se serveste prima masa dupa post, cu oua rosii, cozonac, friptura de miel si peste si cate un pahar de vin. De regula, dupa slujba se anunta tuturor evenimentele importante, care urmeaza sa aiba loc si la care este asteptata toata lumea fara limita de numar. Este o solutie, pe care a gasit-o biserica romaneasca din America, de a reuni romanii de aceasta credinta in acest context spiritual divers, in care toata lumea vine din lumea larga. In acest fel se infiripa relatii si prietenii, afli despre afaceri si posibile idei de afaceri, afli despre locatiile restaurantelor romanesti sau a bacaniilor cu produse romanesti. Intr-un cuvant, un adevarat “network” romanesc.
Nici noi n-am ramas in urma cu noutatile si din vorba in vorba, am mai aflat de un magazin cu mezeluri si produse din carne preparate in carmangeria proprie de un macelar de origine romana venit in Florida din New York. La magazinul acesta am cerut in limba romana pentru prima data dupa un an si jumatate Kaiser si carne proaspata la kilogram, carnati “Csabai” si carnati de bere, pate de ficat si zacusca sau taitei de supa “Bende Szarazteszta - Zabkocka” import Ungaria. Nici nu va puteti imagina cat de familiare vi se par voua si cat de exotic suna aici!
Asa incat, dupa implinirea spirituala, ne-am aprovizionat si am asezat inca o data o masa cat se poate de romaneasca. Ce altceva putea sa intregeasca aceste arome decat un paharel de palinca adevarata si arzatoare in gat, primita ceva timp in urma de la Mitica. Acelasi Mitica plecat din tara la lucru, evident si care nestiind nici o limba straina, i-a strigat in romaneste colegului sau de la 10 m de pe macara: “Ia vezi, ma’, ce vrea asta (adica Marius), ca nu stiu pe ce limba vorbeste!”… Uite asa se intalnesc romanii peste ocean, (“De ce nu zici , ma’, ca esti roman?”), devin prieteni, incat impart pateul de ficat si palinca de cate ori se reintalnesc.
Bine ar fi ca aceasta atmosfera frateasca sa domneasca si in tara si astfel nimanui nu i-ar mai sfarai calcaiele sa plece de acasa.
Tuturor, oricat de departe ne-am afla: “Doamne ajuta!”
Posts
No comments:
Post a Comment